Sfaturi de îngrijire pentru călătorie

Lunile zboară pe lângă noi la o viteză supersonică și în curând vom visa la plaje însorite și costume de baie, așa că de ce să nu plănuim de pe acum? În timp ce mintea și trupul tău se vor relaxa și deconecta de la viața agitată de zi cu zi, tenul tău poate avea de suferit din cauza schimbărilor de climă și mai ales din cauza zborurilor interminabile.

Dacă planurile tale de vacanță includ zboruri lungi, acestea pot avea efecte negative serioase asupra tenului, în mare parte din pricina presiunii ridicate din cabină, ceea ce face ca nivelul de umiditate să scadă dramatic și să usuce tot ce-i stă în cale. Acum nu zic să iei cu tine tot dulapul din baie, însă iată câteva sfaturi importante pentru a minimiza efectele negative și pentru ca tu să te poți bucura liniștită de vacanța bine meritată.

  1. Nu schimba rutina de îngrijire

Monstrele disponibile la hotel par atrăgătoare, însă încearcă să stai cât mai departe de ele. Acestea sunt de cele mai multe ori agresive pentru ten și bine ar fi să rămâi la rutina ta zilnică de îngrijire. Achiziționează un set de călătorie de sticluțe goale și ia cu tine produsele pe care le folosești de obicei.

 

  1. Demachiază-te în timpul zborului.

Pe timpul zborurilor lungi, toată lumea doarme mai devreme sau mai târziu. Folosește șervețele demachiante pentru a îndepărta machiajul înainte de a te transporta în lumea viselor. Favoritele mele sunt cele de la Neutrogena Makeup Remover Towlettes, sunt airplane friendly, le găsești mai prin toate aeroporturile mari și îndepărtează totul în profunzime, chair și machiajul waterproof, fără să usuce tenul.

  1. Aplică o mască

Dacă nu te simți comod cu o mască de tipul sheetmask, nu îți face griji. Sunt o mulțime de produse disponibile ce acționează precum o mască, însă sunt invizibile. Un exemplu bun este cea de la Lancome Énergie de Vie Night Mask, ce arată precum o cremă hidratantă. Aplică un strat mai gros și îndepărtează după 15 minute sau aplică un strat subțire pe post de cremă. Revitalizează tenul și diminuează semnele de oboseală, deci perfect pentru călătoriile lungi.

  1. Hidratează-ți tenul

După cum am menționat mai devreme, zborurile lungi pot fi devastatoare pentru ten. Astfel, vei avea nevoie de o cremă ce are puterea de a oferi tenului hidratare pentru o perioadă lungă de timp. Am descoperit de curând crema Belief True Cream pe care o folosesc în fiecare zi. Această cremă îți va oferi hidratare pentru 26 de ore și este plină de ingrediente bune. În plus, funcționează de minune cu tenul meu gras.

  1. Bea cât mai multă apă

Încearcă să stai departe de băuturile alcoolice. Efectul alcoolului se resimte mult mai puternic în avion și face ca riscul de deshitratare să crească. Bea cât mai multă apă pe parcusul zborului pentru a te simți cât mai fresh și odihnită la aterizare.

  1. Folosește un spray pentru ten

Pentru reîmprospătarea tenului, extra hidratare și un shot de vitamine aplică din când în când un spray facial, apă termală sau apă de trandafiri. Multe vedete recomandă Caudalie Beauty Elixir cu extract de struguri.

  1. Folosește dezinfectant de mâini

Pentru a evita apariția acneei evită să atingi tenul cu mâinile. Poți să pui pe ten bacterii care ulterior să provoace inflamații. Dezinfectează-ți mâinile și suprafețele înconjurătoare.

  1. Nu uita de protecție solară.

Știm deja cât este de important să ne protejăm tenul de acțiunea razelor solare, iar timpul petrecut în avion este cu atât mai dăunător. Razele UV penetrează ușor prin ferestrele avionului și plus de asta sunt mult mai puternice la o asemenea înălțime.

  1. Picături de ochi

Fie că ai citit, te-ai uitat la un film sau ai tras un pui de somn, ochii tăi se pot resimți uscați și obosiți. Aplică picături de ochi cu proprietăți de hidratare pentru a scăpa de senzația neplăcută și pentru a te simți cât mai fresh și gata de explorat.

  1. Șamponul uscat

Ați observa și voi că indiferent de durata zborului, părul se transformă în ceva groaznic și imposibil de stilizat? Pentru a evita această problemă, eu am întotdeauna la îndemână șampon uscat. Adaugă volum, miroase incredibil și te scapă de aspectul părului gras. Batiste este unul întotdeauna la îndemână și de încredere.

 

 

Fie că ești într-un autocar, tren, avion sau mașină, călătoriile lungi îți pot afecta tenul și starea de spirit, iar obosela se vede cel mai bine pe chipul omului. Obișnuiam ca odată ajunsă la destinație să țintesc cât mai repede spre hotel pentru un pui de somn și un refresh. Aceste sfaturi m-au ajutat să pot explora cât mai curând noile orașuri fără să mă simt și să arăt obosită, așa că sper să-ți fie de folos.

Dacă vrei să încerci produsele pe care le-am menționat, îți recomand să le adaugi treptat în rutina ta, înainte de marea escapadă. Plănuire plăcută și până data viitoare, stay brave & confident!

Articole similare

Tenul gras: 10 sfaturi pentru a combate aspectul lucios

Cum să arăți bine fără machiaj

8 Sfaturi pentru un ten sănătos și îngrijit