Garderobă capsulă: piese vestimentare must-have toamnă/iarnă

Garderoba capsulă conține piese vestimentare de bază, clasice, care nu depind de trendurile momentului și care pot forma baza oricărei ținute.

Când vine vorba despre moda sezonului toamnă/iarnă avem cu siguranță suficiente trend-uri de urmărit, însă parcă acest obicei devine din ce în ce mai scump în această parte a anului. Plimbându-mă prin mall acum câteva zile mi-am dat seama că mă atrag cam aceleași piese vestimentare pe care le am deja acasă, cu mici diferențe. Așa că n-am mai cumpărat nimic, m-am întors acasă să-mi studiez dulapul și să compar notițe cu pozele Influencerilor de pe Instagram și sunt aproape sigură că sunt câteva piese vestimentare, oarecum de bază, clasice, care stau la baza outfit-urilor pe care le vedem mai peste tot. Cred eu că acestea merită o investiție pentru că îți vor fi alături mulți ani de acum încolo.

Iată 10 piese must-have pentru toamnă-iarnă (nu 2019, ci forever):

1. Chelsea Boots

Ghetele Chelsea sunt o modalitate perfectă de a contura subtil un outfit. Sunt emblematice și iubite de secole datorită versatilității și a confortului oferit, așa că a venit vremea să investești într-o pereche dacă nu ai deja una. Sunt prin preajmă cam de pe vremea Reginei Victoria așa că nu vor pleca nicăieri prea curând. Sunt perfecte pentru zilele ploioase și se potrivesc cu orice, de la blugi, la jachete, fuste, rochii…șamd.

zara chelsea boots
Zara Chelsea Boots

2 și 3. Paltoane din lână

Sunt o mulțime de opțiuni în această categorie, însă eu votez pentru: un palton nestructurat, oversized pentru zilele în care simți nevoia să pleci cu pătura pe tine și un palton masculin pentru zilele și serile mai speciale.

În cazul paltonului nestructurat sau oversized, poți adăuga mai multe straturi de haine pe dedesupt, este super stylish, comod și îți ține de cald. Pentru mine, imediat ce lovește frigul aș pleca și cu 4 pulovere pe mine, așa că ăsta s-ar putea sa fie unul dintre preferatele mele. Iată câteva opțiuni drăguțe:

Zara Oversized Coat
Zara Oversized Coat
Mango Oversized Wool Coat
Mango Oversized Wool Coat

Paltoanele masculine sunt ideale pentru momentele în care vrei să ieși în oras, la teatru sau în orice alt loc mai fancy. Arată foarte bine deasupra unei rochii și îți va ține suficient de cald până la destinație.

Zara Masculine Coat
Zara Masculine Coat
Mango Masculine Coat
Mango Masculine Coat

4. Sacou negru

Probabil una dintre cele mai purtate piese din dulapul meu. Un sacou negru simplu este o variantă ideală atunci când vrei să adaugi ceva în plus ținutei tale și am impresia că face orice să arate mai bine – de la o cămașă, la un tricou banal.

Mango Suit Jacket
Mango Suit Jacket
Zara Oversized Suit Jacket
Zara Oversized Suit Jacket

5. Cardigan

Cardiganurile sunt pentru mine varianta mai comodă a sacourilor. Arată chic, îți țin de cald și poți alege dintr-o mulțime de variante.

Zara Cardigan
Zara Cardigan
Mango Cardigan
Mango Cardigan

6. Helancă/maletă/pulover cu guler…

Îmi plac foarte tare outfit-urile all black și parcă o helancă neagră accentuează și mai tare vibe-ul unui astfel de look. Este o piesă foarte versatilă, o poți pune sub alte pulovere, cămăși sau o poți purta simplu pentru un look mai clasic.

Mango Black Turtleneck Sweater
Mango Black Turtleneck Sweater
Zara Black Turtleneck Sweater
Zara Black Turtleneck Sweater

7. Cămașă albă.

O cămașă super albă, dintr-un material de calitate superioară este binevenită oricărui sezon, dar parcă pe timp de toamnă/iarnă este și mai purtabilă. Cu siguranță o piesă must-have în orice garderobă capsulă. Ai grijă însă la spălat pentru că astfel de piese tind să-ți piardă repede acel alb imaculat.

Mango Cotton Shirt
Mango Cotton Shirt
Zara Cotton Shirt Limited Edition
Zara Cotton Shirt Limited Edition

8. Fustă/rochie midi

O oportunitate perfectă de a adăuga culoare, textură și imprimeu zilelor posomorâte de iarnă. Rochiile și fustele midi sunt de mult în vogă și le poți purta în diferite feluri: cu pulover peste, cu cizme, cu adidași sau le poți accesoriza cu o curea din piele.

Zara Midi Dress
Zara Midi Dress

9. Curea din piele

În special una cu o cataramă mai mare, poate transforma complet o ținută basic. Alege o curea relativ simplă, pe care o poți combina cu cât mai multe piese vestimentare.

Zara Belt
Zara Belt

10. Ghete cu toc

Acum cât de înalte, depinde de tine. Pentru mine un toc mediu spre mic este mai mult decât suficient, mai ales că nu aș rezista o zi întreagă pe tocuri înalte. Îți alungesc picioarele și îți schimbă postura, fără a-ți transforma ziua într-un coșmar.

Zara Ankle Boots
Zara Ankle Boots
Mango Ankle Boots
Mango Ankle Boots

Sper că ți-a plăcut acest articol! Dacă ai întrebări de orice fel și/sau sugestii te aștept în secțiunea de comentarii sau îmi poți lăsa un mesaj direct la info@georgianamerloi.com și îți răspund cu drag.

ARTICOLE RECENTE:

Tendințe fashion toamnă 2019

Regim de îngrijire The Ordinary pentru ten gras

Cele mai bune creme de ochi pentru toate buzunarele