De ce felul în care te îmbraci contează

Nu aruncați încă cu roșii în mine, dați-mi voie să explic… Sufletul, personalitatea ta și ceea te face pe time om sunt pe departe mult mai importante decât orice alt aspect superficial, iar asta ar trebui să fie prioritatea ta principală. Trenurile vin și pleacă, iar ceea ce este la suprafață este trecător, însă poți găsi în haine mai mult decât crezi.

Ceea ce porți are puterea de a-ți influența starea de spirit, postura, nivelul de încredere și chiar sentimentele. De-a lungul anilor, sociologii au studiat felul în care hainele ne afectează mintea, ceea a dus la concluzia ca nu numai ceea ce porți contează, ci și ceea ce gândești tu despre ceea ce porți. Așa că zic să aprofundăm puțin:

Ținuta te poate face să te concentrezi mai bine

Oamenii de știință au descoperit că oamenii se simt mai inteligenți purtând halate medicale, afirmând că într-o astfel de ținută încearcă să se ridice la nivelul așteptărilor uniformei, că au tendința de a fi mai atenți, riguroși și concentrați. Deci nu pot sa nu mă întreb dacă nu ar trebui să purtăm halat medical la muncă, la școală sau oricând avem ceva important de făcut.

Hainele te pot motiva

Știi acel sentiment când trebuie faci sport, dar nu ai nici un pic de motivație? Ei bine în astfel de situații încearcă să îmbraci uniforma ta sportivă. Cercetătorul Hajo Adam a spus: „E vorba despre semnificația simbolică pe care o asociați cu hainele specifice”. Am testat și eu teoria asta și chiar a funcționat. Când purtați îmbrăcăminte sport, devii în mod inconștient mai activ și predispus la eforturi fizice.

Îmbrăcămintea te poate face fericită

Hainele reflectă starea ta de spirit sau o schimbă? Sociologii au făcut o cercetare în urma căreia au descoperit că oamenii se îmbracă așa cum ar dori să se simtă în ziua respectivă sau cum ar dori să-i vadă alții. Cu alte cuvinte, odată ce îmbracă pantalonii ,,norocoși” automat zâmbesc mai mult, chiar dacă sunt într-o pasă mai proastă. Și să știți că teoria funcționează. Nu știu dacă ați observat că atunci când purtăm hainele care ne-au adus cele mai multe complimente sau amintiri frumoase, parcă ne simțim automat mai bine.

Hainele ar trebui să-ți insufle încredere

Pe lângă cele menționate mai sus, ar trebui să te îmbraci în haine ce-ți oferă încredere de sine. Poartă orice te face să te simți puternică și gata de a cuceri lumea întreagă. Aceasta este adevărata putere a pantofilor sau a blugilor tăi preferați. Hainele și felul în care le porți sunt despre tine și despre felul în care te fac să te simți. Vei alege întotdeauna combinațiile și culorile potrivite dacă ceea ce porți îți dă încredere. Dacă nu ai astfel de ținute, a venit vremea să scapi de ele, să le donezi și să îți construiești o garderobă cu care să te simți comfortabil.

wear

Într-o notă puțin diferită, lenjeria intimă pe care o porți poate avea efecte magice chiar dacă nu o vede nimeni. Simplul fapt că porți ceva ce te face să te simți sexy pe dedesupt, va avea numai efecte benefice și îți va oferi un plus de încredere pe tot parcusul zilei.

Deci, sunteți de acord? Ce piesă vestimentară sau ținută vă dă un plus de încredere?

Până data viitoare, stay brave & confident! XO

Articole similare:

Secretele din spatele industriei Haute Couture

Cum să-ți actualizezi garderoba de primăvara

Imprimeul floral – cum se poartă primăvara aceasta